Azi, oamenii de știință susțin că prima vietate ar fi apărut într-un izvor hidrotermal din adâncurile oceanului. Se hrănea cu hidrogen gazos și trăia într-un mediu cu temperaturi foarte ridicate. Evident, asta e teoria de azi. Peste câteva decenii, cine știe ce o să se descopere. De exemplu, poate chiar că viața a început acum mai puțin de 10.000 de ani, după cum insistă 38% dintre adulții americani.
Estimările actuale ale majorității surselor științifice credibile spun că de-a lungul eonilor, pe Pământ ar fi trăit peste 5 miliarde de specii, dintre care 99% ar fi și dispărut între timp. Ceea ce nu e de mirare după atâtea sfârșituri ale lumii. La niște zeci de milioane de ani, Natura are acest obicei prost să dea un mini-reset.
De exemplu, acum 440 de milioane de ani, 86% dintre specii au dispărut brusc. De fiecare dată când îți pui benzină în rezervor, o mare parte din ea este alcătuită din rămășițele ființelor din acea perioadă. Nu știm de ce, dar și acum 375 milioane de ani Pământul a luat o decizie radicală și a hotărât să se lipsească de 75% dintre specii, inclusiv simpaticii trilobiți.
Și tot așa. La Marea Extincție de acum 250 de milioane de ani au murit 96% din specii. Doar 50 de milioane de ani a avut timp viața să se refacă, că iarăși vreo 80% din specii s-au curățat rapid și destul de misterios. Natura a fost ceva mai înțelegătoare cu noi până acum 66 milioane de ani, după care s-a enervat brusc și a ras 76% dintre speciile vii cu un meteorit bine plasat în Peninsula Yucatan, Mexic. Știți, momentul acela memorabil când au dispărut dinozaurii și am rămas noi, mamiferele, să ne dăm mari cocoși în fața celorlalte specii. Apropo de cocoși, păsările sunt, se pare, cel mai apropiat lucru care ne-a rămas din perioada dinozaurilor. Unde au fost și unde au ajuns!
Prima formă de viață bănuim că a apărut acum între 3,77 și 4,28 de miliarde de ani. La fiecare generație nouă, aceste ființe s-au înmulțit necontrolat și doar o foarte mică (să nu spunem infinitezimală) parte din ele a reușit să-și ducă genele mai departe. Nu că asta însemna mare lucru pe scara întregului. Micile mutații între părinte și moștenitor deseori erau atât de mici încât a fost nevoie de sute de mii de generații pentru a observa schimbări semnificative. Cel mai ciudat mi se pare că simpla descoperire de a băga ceva pe gură și a scoate acel ceva minus nutrimentele esențiale pe o altă gură, cea de ieșire, a necesitat câteva miliarde bune de ani de perfecționare.
Știu ce o să-mi spuneți – toate astea sunt fascinante, dar țara arde și moșul ne piaptănă pe creier cu niște informații inutile. Informații de tocilar cu care poți să te ștergi la fund, că nu te ajută la nimic în viața zilnică, cea în care trebuie să facem rost de mâncare, nu să filosofăm.
Permiteți-mi să vă contrazic. Iată cum a arătat cea de-a treia zi a Mirei, prima zi în care chiar am stat cu ea și nu am lăsat-o pe mâna unor asistente înarmate cu biberoane pline cu lapte praf:
10:09 – ss, 10:30-10:43 – sd, 10:43-10:46 – r, 10:46 – s, 10:52 – ss, 11:00 – r, 11:05 – s, 11:20 – r + p, 11:28 – ss, 11:32 – p, 11:40 – sd, 11:48 – s, 11:57 – sd, 11:13 – p pe umăr, 11:23 – ss, 11:31 – s, 13:15 – baie, 13:36- sd, 13:52 – p, 14:02 – sd, 14:28 – s, 15:33 – ss, 15:50 – ss, 15:55 – p, 16:03 – ss, 16:13 – p, 16:25 – sd, 16:40 – s, 16:48 – sd, 16:58 – s, 17:30 – trezit, 17:35 – screening audio, 18:49 – ss, 19:10 – s, 19:40 – sd, 19:54 – s, 20:30 – ss, 20:50 – s, 21:40 – sd, 21:55 – ss, 22:20 – ss, 22:50 – s, 23:00 – screening metabolic și cerceluși, 23:25 – sd, 00:00 – s
Unde cifra e ora, ss = sânul stâng, sd = sânul drept, s = somn, r = râgâială, iar p = plimbat.
Cum aș fi putut eu să trec cu bine peste această zi dacă nu-mi reaminteam din oră în oră că ființa nou-apărută în viața noastră, oricât de plăpândă și de enervantă ar părea, este, de fapt, rezultatul a zeci de miliarde de generații succesive?
Cum aș fi putut să rămân la spital lângă ea și mama ei, să nu mă duc acasă și să rad vreo 15 beri până reușeam să uit tot, dacă nu mă gândeam tot timpul că mașinăria asta de supt a avut nevoie de miliarde de ani de perfecționare ca să sugă atât de vârtos?
Cine sănătos la cap se lipsește de somn pentru un asemenea orăcăilă căcăcios, pierdut în spațiu fără să se gândească măcar o clipă la șansele generale să te naști aici, acum, așa?
Mi-a plăcut dintotdeauna că budiștii au această reprezentare confirmată și de calcule științifice: imaginează-ți că într-un ocean (să zicem – Indian) înoată o singură țestoasă. Țestoasa este oarbă. Pe ocean plutește un colac de salvare de dimensiuni normale. Țestoasa are o singură șansă să-și scoată capul la suprafață.
Șansele ca această țestoasă să-și scoată capul prin acel colac sunt aceleași cu șansele tale să te fi născut.
Așa că atunci când mă uitam la ea cum suge cu poftă, oricât de obosit și de disperat eram că nu mai rezist, îmi aminteam de acea țestoasă. Și de toate acele generații succesive de câștigători la loterie care în loc să spună „îmi bag ceva în ea de viață” au tăcut și au mers mai departe și și-au înscris în gene pentru posteritate mesajul:
„Tu ești țestoasa mea iubită. Sunt convins că vei scoate capul pe unde trebuie. Șansele sunt minime. Dar minime erau și șansele mele să mă nasc.”
Română